Ai citit despre relații și ai ascultat podcasturi. Știi că trebuie să respiri, să nu ridici tonul, să asculți până la capăt.
Apoi el îți închide telefonul în nas sau ea îți spune „tu nu te schimbi niciodată”. Într-o secundă, toată teoria dispare. Rămâne o reacție pe care n-ai ales-o și pe care o regreți o oră mai târziu.
Hai să ți-o prezint pe Ana. E un exemplu, dar s-ar putea să te recunoști în ea.
Un exemplu
Ana are 38 de ani și e de șase ani cu Mihai. Marți seara, Mihai lasă iar vasele în chiuvetă. Ana îi spune, pe un ton care o surprinde chiar și pe ea: „Bineînțeles. Ca de obicei. Totul pe mine.” Mihai ridică ochii din telefon: „Iar începi?” În zece minute ajung să-și reproșeze vacanța de acum doi ani. Mihai pleacă în sufragerie. Ana rămâne în bucătărie, cu inima bătându-i tare și cu un gând pe care îl știe de când se știe:
„Nimeni nu are grijă de mine.”
A doua zi dimineață, Mihai îi face cafea. Ana se uită la cană și se gândește:
„Acum vrea să mă îmbuneze.”
Dacă te uiți atent, vasele aproape că n-au legătură cu ce s-a întâmplat. Cearta se poartă undeva mai adânc, într-un loc pe care Ana îl duce cu ea din relație în relație, de dinainte să-l cunoască pe Mihai.
Gândește-te acum la cearta pe care ai avut-o cel mai des în viața ta, în toate relațiile la un loc. Pentru cei mai mulți dintre noi e mereu aceeași. Se schimbă omul, orașul, motivul. În corp se întâmplă însă de fiecare dată la fel: strângerea în piept, căldura care urcă în față, nevoia de a ataca sau de a ieși din cameră.